WhereTheSunGoesDown

Nu există drum fără întoarcere, doar ochi fără dimensiuni spațiale

2011-03-07T17:08:00.000-08:00

10...9...9...10

2010-04-22T17:21:00.000-07:00

Clipele,
nu se numără în secunde,
orele trec...
Timpul,
stă nemişcat în faţa celuia care ascultă doar de orologiul propriilor dorinţe.
A rămas în urmă o pată mare de cuvinte,
Tu,
te întorci ...
şi sufli peste oglinda în care se reflectă scrumul dintr-o tigară neaprinsă niciodată,
Încă o suflare de gânduri şi totul va fi la fel ca înainte:
"Praf stelar pierdut în crâmpeie de ploaie".

Erato râde când te vede plângând

2010-02-23T15:38:00.003-08:00

Erato e o poveste despre copilăria trăită până la miezul nopţii, despre fragilitatea viselor împlinite prea devreme, despre iubirea de trecut şi despre nostalgia entuziasmului în faţa viitorului, e o poveste despre frumuseţea iubirii de rău şi fuga din faţa simplitaţii vieţii, e o poveste veche dar care întotdeauna se va mula pe sufletul unei fete care se bucură suflând în propria cenuşă.
Erato râde cu ochii cât cepele când surprinde detaliile cele mai nesemnificative însă întotdeauna trece pe lângă făntâni însetată, fără a le simţi jocurile apei.
Erato nu e rea, e răzbunătoare ...însă mai tot timpul renunţă pe drum otrăvindu-se cu nesiguranţa altora. Erato se plictiseşte repede dar iubeşte cu nesaţietate nesiguranţa, e în stare să moară pentru ea sa-şi vîndă sufletul şi liniştea.Erato se plictiseşte de cei care o iubesc şi doar atunci realizează că a iubit liniştea.

Noi inceputuri, oameni vechi

2010-01-24T12:20:00.000-08:00

2010 a venit in viata multora dintre noi cu liste interminabile de planuri, ganduri, lucruri pe care vrem sa le schimbam la noi, la altii, teluri de atins, vise de indeplinit.
De ce atata tam-tam pana la urma pe aceste teme daca oportunitatile ne pandesc la fiecare pas si tot ceea ce am scris pe o hartie poate fi aruncat la cos intr-o singura secunda de impulsivitate?
Femeile in general iubesc sa isi planifice viata de la A la Z insa nu iau in calcul faptul ca acest lucru nu le poate ajuta decat pentru creearea unui bunastari psihice de moment si ca de cele mai multe ori punctele sensibile pe care tind sa le controleze sunt imposibil de tinut sub control doar de dragul unei liste de obiective.
De cate ori nu ne-am spus la inceputul unui an: va fi altfel, nu voi mai vorbi cu X sau Y pentru ca mi-a facut asta, voi cunoaste oameni noi, ma voi schimba radical atat din punct de vedere fizic cat si moral. Am reusit vreo una dintre noi acest lucru doar pentru simplul fapt ca ne-am propus asta? Si daca da ne-am simtit mai bine decat inainte? In foarte putine cazuri probabil, numite exceptii insa de cele mai multe ori ar fi bine ca la fiecare inceput sa cautam sa imbunatatim ceea ce avem si sa inlocuim doar acolo unde este neaparat nevoie pentru ca este mult mai usor sa curati o planta si sa o usuci decat sa o scoti din radacina si sa pui alta sa creasca in locul ei.

2009-09-13T14:48:00.000-07:00

Trecutul nu-i de viitor( pt titlu acord drepturi de autor ellei:P)

2009-09-10T06:47:00.000-07:00

Cenuşa viselor
lui iunie

face astăzi
secţiuni transversale
în sufletul meu...

Iau în mână
chipuri,
mirosuri,
vocile ventriculelor
închegate de amintiri
şi le sparg
de sticla timpului
neiertător.

Sufletul...
la doi paşi de noi,
cioburi.
În amalgamul
de simţuri,
o parte plină de sânge
negru...
-o iau, o storc de dragoste
şi-o arunc
cu mâinile murdare
în fumul lui septembrie-

şi-o parte seacă
-goală de trecut-,
în care-mi voi reflecta
irişii dezveliţi
de dorinţe.

Mirosul de putrezăciune
a dispărut,
dar gustul sângelui
încă se simte
pe cealaltă parte
a oglinzii.

Dorinţă aprinsă în vid

2009-08-30T12:31:00.000-07:00

Îmi bâjbâie fruntea
mirosul
primăverilor tale
iar tu,
îmi picuri
printre vene
gustul răsului
ironic
şi mă rogi
să nu mă schimb
niciodată.

Îţi iau mâna
şi-mi mangâi
irişii ,
ascunşi sub cerşaful
copilăriei,
mă ghemuiesc
între degetele
dorinţei tale,
scrâşnesc din
dinţi
şi îti soptesc:

"Tot aerul
ce-l strângi în pumn
nu-mi aparţine... "

Iar tu...
deschizi pumnul,
te uiţi înapoi
şi nu mai vezi
nimic
din mine.

Ne-am jucat de-a "Telefonul fără fir"...

2009-08-28T14:52:00.000-07:00

Ai adormit din nou
în spuma necuvintelor
pe care le suflu
de mult timp
spre tine...
De la o vreme
sufletul meu e
un alfabet mort
în nervurile timpului,
are o voce muta
care răcneşte
mereu...
dar tu nu o auzi.
Ştii?
sentimentele nostre
sunt ca o saga nescrisă
în expresia neutra
a dragostei,
iar noi, ne tragem
de vocea logosului
în zadar...

Am fost mereu
singuri,
şi...
doar în
urmele şterse ale
paşilor noştri
am putut exprima
mai mult decât
am simtit.

Nostalgie de toamna

2009-08-25T04:50:00.000-07:00

Dacă iubirea ne condamnă
la suferinţă şi nevăz
esti în zadar, scumpă povară
de-un timp încoace, n-are rost...

De două zile plouă iară
se leagănă şoaptele-n loc
şi de iubesc, scumpă poivară
deşi mi-e greu, azi nu mă-ntorc...

Şi-n toamnă,vara mi te-aduce
atât de altfel, că mă doare
căci am aflat mult prea târziu
că-n toamnă, viaţa mea dispare.

O lacrim-a iubirii noastre
s-a transformat în noapte
din ea-mi hrănesc singurătatea
acum, când eşti departe...

Suspinele mâinilor noastre
se caută de-o vară,
şi-n toamnă, degetele noastre
se mângâie în taină.

"Amintire" galben - azurie...

2009-08-24T12:40:00.000-07:00

Ne-am sărutat
în spatele
răsăritului
spumos
al stâncilor...
Ne-am mângâiat
irisii
cu zâmbetul
valurilor
amare...

Acum...
ne-am dori
sâ curgă mereu
din mare
voci de
pescărus
şi să
ne alinte
mirosul cald
al soarelui
dimineţii...
iar apoi
ne-am ascunde
în umbra
dragostei.

Iubitule......
lumina azurie
ne-a transformat
sufletele în cenusă,
Haide..
să fim una
cu nisipul
în murmurul dulce
al refluxului!

Doar eşti...

2009-08-13T05:27:00.000-07:00

Se închide
fereastra
din ochiul
lui Ate
de-atâta abur...
Te privesc
printre urmele
cioburilor,
înghiţite dimineaţă
la cafea.
Te am aici,
prinsa în
umbra zaţului negru,
al amintirii.
Nu eşti prezent,
viitor
sau trecut.
Doar eşti
incinerându-mi chipul
în fiecare
dimineaţă
în plăci de
zăpadă cadlă;
doar eşti,
tu
şi mâna ta
care sapă
la fiecare răsărit
lutul
din traheele mele;
doar eşti
încolţindu-mi
cuvinte
printre degete,
printre gene,
printre suliţele
lui Eros
arzând...
în focul aripilor
paradiziece.

Nu ai început
dar te prelingi
fără să eziţi,
în clepsidra
palmei mele.

Doar eşti...
o dorinţă.

Paşi umezi

2009-08-12T08:05:00.000-07:00

Nu ai vrea
să gusti
din stropii
de soare
pe care ti-i intinde
marea pe buze?
Nu ai vrea
sa canti in cercuri
atingerile florilor
lui mai?
Nu ai vrea
sa fim
noi doi...
într-o gaură neagra
luminata de valurile
reci ale iubirii?
Nu ai vrea
să uitam de noi,
iubitule?

Aici...jos
sufletele se lipesc
cu bucăţi de gheata
rupte din soare...

Un sarut legal nu este tot atat de valoros ca un sarut furat

2009-08-12T07:15:00.000-07:00

Totul e mare, atunci cand esti mic....

2009-07-28T05:35:00.000-07:00

Astazi, 28 iulie 2009, m-am hotarat sa fac acest blog intrucat de vreo cateva zile sunt dependenta de singuratate....si somn. Hmm...asta ar fi un lucru prielnic pentru o persoana linistita, lipsita de vlaga, fara prea multa energie si "moarte de om" pentru o persoana ca mine.

Cand nu mai am nimic de facut, scriu...mi s-a spus ca asta stiu sa fac cel mai bine in ciuda faptului ca adeseori mi se reproseaza faptul ca nu imi pot exprima clar sentimentele,ideile , trairile....cine sa mai inteleaga oamenii? mai bine imi iau un caine...e mai usor de inteles desi nu poate exprima prin cuvinte ceea ce simte.

Afara e inca soare, o zi buna de plaja, o alta zi de plaja pierduta datorita deselor mele introspectii...de ce vara aceasta nu ar putea fi mai "funny" decat vara trecuta...pentru ca nu incerc sau pentru ca nu ar avea cum??? Se pare ca plictiseala mea vine si dintr-un sentiment de repulsie fata de tot ceea ce se intampla in prezent in viata mea...e ca si cum apa, soarele, veselia oamenilor, rasul zgomotos al copiilor nu ar compensa prezenta "lui"....aiurea, e doar un sentiment creat de mine.

Intotdeauna asteptam un sfarsit, asteptam ca totul sa se termine, sa treca mai repede, viata noastra este o continua asteptare...un singur lucru uitam in aceasta asteptare si anume lucrul cel mai esential: faptul ca asteptand un moment uitam sa traim din plin momentul din prezent iar dupa ce ne-am realizat un scop ne simtim goi...fara cale de intoarcere si fara nicio traiectorie de la acel punct in continuare, de parca scopul atins se plateste cu drumul neted ce ii va urma ...si totusi, daca suntem obisnuiti sa asteptam intotdeaua un lucru si stim ca nu am putea fi oameni fara aceasta asteptare de ce nu ne lasam o rezerva? de ce uneori ajungem in momente in care asteptam ceva fara nume...

E ca si cum azi astept "neasteptatul" lucru sa se intample....pentru ca intotdeauna omul asteapta ceva.