Astazi, 28 iulie 2009, m-am hotarat sa fac acest blog intrucat de vreo cateva zile sunt dependenta de singuratate....si somn. Hmm...asta ar fi un lucru prielnic pentru o persoana linistita, lipsita de vlaga, fara prea multa energie si "moarte de om" pentru o persoana ca mine.
Cand nu mai am nimic de facut, scriu...mi s-a spus ca asta stiu sa fac cel mai bine in ciuda faptului ca adeseori mi se reproseaza faptul ca nu imi pot exprima clar sentimentele,ideile , trairile....cine sa mai inteleaga oamenii? mai bine imi iau un caine...e mai usor de inteles desi nu poate exprima prin cuvinte ceea ce simte.
Afara e inca soare, o zi buna de plaja, o alta zi de plaja pierduta datorita deselor mele introspectii...de ce vara aceasta nu ar putea fi mai "funny" decat vara trecuta...pentru ca nu incerc sau pentru ca nu ar avea cum??? Se pare ca plictiseala mea vine si dintr-un sentiment de repulsie fata de tot ceea ce se intampla in prezent in viata mea...e ca si cum apa, soarele, veselia oamenilor, rasul zgomotos al copiilor nu ar compensa prezenta "lui"....aiurea, e doar un sentiment creat de mine.
Intotdeauna asteptam un sfarsit, asteptam ca totul sa se termine, sa treca mai repede, viata noastra este o continua asteptare...un singur lucru uitam in aceasta asteptare si anume lucrul cel mai esential: faptul ca asteptand un moment uitam sa traim din plin momentul din prezent iar dupa ce ne-am realizat un scop ne simtim goi...fara cale de intoarcere si fara nicio traiectorie de la acel punct in continuare, de parca scopul atins se plateste cu drumul neted ce ii va urma ...si totusi, daca suntem obisnuiti sa asteptam intotdeaua un lucru si stim ca nu am putea fi oameni fara aceasta asteptare de ce nu ne lasam o rezerva? de ce uneori ajungem in momente in care asteptam ceva fara nume...
E ca si cum azi astept "neasteptatul" lucru sa se intample....pentru ca intotdeauna omul asteapta ceva.
