Trecutul nu-i de viitor( pt titlu acord drepturi de autor ellei:P)

Cenuşa viselor
lui iunie

face astăzi
secţiuni transversale
în sufletul meu...

Iau în mână
chipuri,
mirosuri,
vocile ventriculelor
închegate de amintiri
şi le sparg
de sticla timpului
neiertător.


Sufletul...
la doi paşi de noi,
cioburi.
În amalgamul
de simţuri,
o parte plină de sânge
negru...
-o iau, o storc de dragoste
şi-o arunc
cu mâinile murdare
în fumul lui septembrie-

şi-o parte seacă
-goală de trecut-,
în care-mi voi reflecta
irişii dezveliţi
de dorinţe.

Mirosul de putrezăciune
a dispărut,
dar gustul sângelui
încă se simte
pe cealaltă parte
a oglinzii.

Dorinţă aprinsă în vid

Îmi bâjbâie fruntea
mirosul
primăverilor tale
iar tu,
îmi picuri
printre vene
gustul răsului
ironic
şi mă rogi
să nu mă schimb
niciodată.

Îţi iau mâna
şi-mi mangâi
irişii ,
ascunşi sub cerşaful
copilăriei,
mă ghemuiesc
între degetele
dorinţei tale,
scrâşnesc din
dinţi
şi îti soptesc:

"Tot aerul
ce-l strângi în pumn
nu-mi aparţine... "

 Iar tu...
deschizi pumnul,
te uiţi înapoi
şi nu mai vezi
nimic
din mine.

Ne-am jucat de-a "Telefonul fără fir"...

Ai adormit din nou
în spuma necuvintelor
pe care le suflu
de mult timp
spre tine...
De la o vreme
sufletul meu e
un alfabet mort
în nervurile timpului,
are o voce muta
care răcneşte
mereu...
dar tu nu o auzi.
Ştii?
sentimentele nostre
sunt ca o saga nescrisă
în expresia neutra
a dragostei,
iar noi, ne tragem
de vocea logosului
în zadar...

Am fost mereu
singuri,
şi...
doar în
urmele şterse ale
paşilor noştri
am putut exprima
mai mult decât
am simtit.

Nostalgie de toamna

Dacă iubirea ne condamnă
la suferinţă şi nevăz
esti în zadar, scumpă povară
de-un timp încoace, n-are rost...

De două zile plouă iară
se leagănă şoaptele-n loc
şi de iubesc, scumpă poivară
deşi mi-e greu, azi nu mă-ntorc...

Şi-n toamnă,vara mi te-aduce
atât de altfel, că mă doare
căci am aflat mult prea târziu
că-n toamnă, viaţa mea dispare.


O lacrim-a iubirii noastre
s-a transformat în noapte
din ea-mi hrănesc singurătatea
acum, când eşti departe...

Suspinele mâinilor noastre
se caută de-o vară,
şi-n toamnă, degetele noastre
se mângâie în taină.

"Amintire" galben - azurie...

Ne-am sărutat
în spatele
răsăritului
spumos
al stâncilor...
Ne-am mângâiat
irisii
cu zâmbetul
valurilor
amare...

Acum...
ne-am dori
sâ curgă mereu
din mare
voci de
pescărus
şi să
ne alinte
mirosul cald
al soarelui
dimineţii...
iar apoi
ne-am ascunde
în umbra
dragostei.



Iubitule......
lumina azurie
ne-a transformat
sufletele în cenusă,
Haide..
să fim una
cu nisipul
în murmurul dulce
al refluxului!

Doar eşti...

Se închide
fereastra
din ochiul
lui Ate
de-atâta abur...
Te privesc
printre urmele
cioburilor,
înghiţite dimineaţă
la cafea.
Te am aici,
prinsa în
umbra zaţului negru,
al amintirii.
Nu eşti prezent,
viitor
sau trecut.
Doar eşti
incinerându-mi chipul
în fiecare
dimineaţă
în plăci de
zăpadă cadlă;
doar eşti,
tu
şi mâna ta
care sapă
la fiecare răsărit
lutul
din traheele mele;
doar eşti
încolţindu-mi
cuvinte
printre degete,
printre gene,
printre suliţele
lui Eros
arzând...
în focul aripilor
paradiziece.

Nu ai început
dar te prelingi
fără să eziţi,
în clepsidra
palmei mele.

Doar eşti...
o dorinţă.

Paşi umezi

Nu ai vrea
să gusti
din stropii
de soare
pe care ti-i intinde
marea pe buze?
Nu ai vrea
sa canti in cercuri
atingerile florilor
lui mai?
Nu ai vrea
sa fim
noi doi...
într-o gaură neagra
luminata de valurile
reci ale iubirii?
Nu ai vrea
să uitam de noi,
iubitule?

Aici...jos
sufletele se lipesc
cu bucăţi de gheata
rupte din soare...

Un sarut legal nu este tot atat de valoros ca un sarut furat

Totul e mare, atunci cand esti mic....

  Astazi, 28 iulie 2009, m-am hotarat sa fac acest blog intrucat de vreo cateva zile sunt dependenta de singuratate....si somn. Hmm...asta ar fi un lucru prielnic pentru o persoana linistita, lipsita de vlaga, fara prea multa energie si "moarte de om" pentru o persoana ca mine.

  Cand nu mai am nimic de facut, scriu...mi s-a spus ca asta stiu sa fac cel mai bine in ciuda faptului ca adeseori mi se reproseaza faptul ca nu imi pot exprima clar sentimentele,ideile , trairile....cine sa mai inteleaga oamenii? mai bine imi iau un caine...e mai usor de inteles desi nu poate exprima prin cuvinte ceea ce simte.

  Afara e inca soare, o zi buna de plaja, o alta zi de plaja pierduta datorita deselor mele introspectii...de ce vara aceasta nu ar putea fi mai "funny" decat vara trecuta...pentru ca nu incerc sau pentru ca nu ar avea cum??? Se pare ca plictiseala mea vine si dintr-un sentiment de repulsie fata de tot ceea ce se intampla in prezent in viata mea...e ca si cum  apa, soarele, veselia oamenilor, rasul zgomotos al copiilor nu ar compensa prezenta "lui"....aiurea, e doar un sentiment creat de mine.

   Intotdeauna asteptam un sfarsit, asteptam ca totul sa se termine, sa treca mai repede, viata noastra este o continua asteptare...un singur lucru uitam in aceasta asteptare si anume lucrul cel mai esential: faptul ca asteptand un moment uitam sa traim din plin momentul din prezent iar dupa ce ne-am realizat un scop ne simtim goi...fara cale de intoarcere si fara nicio traiectorie de la acel punct in continuare, de parca scopul atins se plateste cu drumul neted ce ii va urma ...si totusi, daca suntem obisnuiti sa asteptam intotdeaua un lucru si stim ca nu am putea fi oameni fara aceasta asteptare de ce nu ne lasam o rezerva? de ce uneori ajungem in momente in care asteptam ceva fara nume...

 E ca si cum azi astept "neasteptatul" lucru sa se intample....pentru ca intotdeauna omul asteapta ceva.