Doar eşti...

Se închide
fereastra
din ochiul
lui Ate
de-atâta abur...
Te privesc
printre urmele
cioburilor,
înghiţite dimineaţă
la cafea.
Te am aici,
prinsa în
umbra zaţului negru,
al amintirii.
Nu eşti prezent,
viitor
sau trecut.
Doar eşti
incinerându-mi chipul
în fiecare
dimineaţă
în plăci de
zăpadă cadlă;
doar eşti,
tu
şi mâna ta
care sapă
la fiecare răsărit
lutul
din traheele mele;
doar eşti
încolţindu-mi
cuvinte
printre degete,
printre gene,
printre suliţele
lui Eros
arzând...
în focul aripilor
paradiziece.

Nu ai început
dar te prelingi
fără să eziţi,
în clepsidra
palmei mele.

Doar eşti...
o dorinţă.