Ai adormit din nou
în spuma necuvintelor
pe care le suflu
de mult timp
spre tine...
De la o vreme
sufletul meu e
un alfabet mort
în nervurile timpului,
are o voce muta
care răcneşte
mereu...
dar tu nu o auzi.
Ştii?
sentimentele nostre
sunt ca o saga nescrisă
în expresia neutra
a dragostei,
iar noi, ne tragem
de vocea logosului
în zadar...
Am fost mereu
singuri,
şi...
doar în
urmele şterse ale
paşilor noştri
am putut exprima
mai mult decât
am simtit.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu